Copacii nu "VORBESC" între ei. Teoria devenită atât de populară, anihilată de noile studii
Un nou studiu pune la îndoială teoria potrivit căreia copacii vorbesc între ei. În urmă cu mai bine de 20 de ani, numeroase studii și ipoteze au susținut că o rețea de fire ar interconecta arborii unei pădurii, permițându-le astfel să comunice.
Cu toate acestea, teoriile științifice care susțin acest argument nu sunt dovedite, iar acum un studiu de la Universitatea din Columbia Britanică și Universitatea din Mississippi pune sub semnul întrebării afirmațiile despre aceste rețele de ciuperci numite „micorize comune” (CMN pentru acronimul său în engleză), scrie Rador.
S-a susținut mult timp că ciupercile, organisme care folosesc simbioza pentru a interacționa cu copacii și alte plante, ar crea rețele de fire care interconectează copacii între ei. Dar studiul efectuat a trecut în revistă cele peste 1.500 de articole de pe aceste rețele și a ajuns la concluzia că o mare parte dintre ele se bazează pe „idei populare care sunt înaintea științei”, adică teorii fără suport științific.
Știința a dovedit existența rețelelor fungice subterane, dar nu există nicio dovadă că acestea pot conecta copacii. Nici măcar nu s-a dovedit dacă acestea sunt permanente. Totuşi, afirmația nefondată este un pericol atunci când vine vorba de înțelegerea ecosistemului forestier. „Știința solidă este esențială atunci când vine vorba de gestionarea pădurilor”, a spus biologul Justine Karst.
Cercetătorii s-au arătat îngrijorați de faptul că procentul de afirmații nesusținute în această chestiune s-a dublat în ultimii 25 de ani. Autorii studiului înșiși susțin că chiar și oamenii de știință „au devenit vectori ai afirmațiilor nefondate”, deoarece unele dintre citările nefondate provin din propriile studii anterioare.