WIMBLEDON 2014. România e printre cel mai bine reprezentate ţări pe tabloul feminin de la WIMBLEDON
WIMBLEDON 2014. Saşe jucătoare române vor juca luni şi marţi în primul tur, doar SUA, Cehia, Rusia şi Germania au mai multe. Turneul de la WIMBLEDON 2014 se desfășoară în perioada 23 iunie - 6 iulie.
WIMBLEDON 2014. Simona Halep, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Alexandra Cadanţu, Irina Begu şi Andreea Mitu sînt cele şase românce care se află pe tabloul feminin din 2014 de la Wimbledon. O prezenţă numeroasă, care a pus România printre cel mai bine reprezentate ţări la al treilea turneu de Mare Şlem al anului, scrie GSP.ro.
37 de ţări au jucătoare pe tabloul de la All England Club. Cele mai multe vin din SUA, ţară care are 13 reprezentante şi care, de asemenea, are şi cel mai bine clasată jucătoare, pe Serena Williams, lider mondial. Pe locul al doilea se află Cehia şi Rusia, cu cîte 9 jucătoare, iar pe ultima treaptă a podiumului reprezentării se află Germania, cu 8.
Următoarele în acest clasament sînt Italia şi România, cu cîte şase jucătoare. E pentru prima oară în acest an, la un turneu de Mare Şlem, cînd România are şase jucătoare, după ce la Australian Open au fost 5, iar la Roland Garros 4.
În ultimii cinci ani, această situaţie s-a mai întîlnit la Australian Open în 2012 şi 2013, la Roland Garros în 2011 şi 2012, la Wimbledon în 2012 şi la US Open în 2012 şi 2013.
Wimbledonul nu are însă o suprafaţă pe care să le placă româncelor să evolueze. În toată istoria participărilor româneşti la simplu, cele mai bune performanţe au fost obţinute de Virginia Ruzici, care a reuşit să atingă sferturile de finală în 1978 şi 1981. La masculin, Ilie Năstase a ajuns de două ori în finală, în 1972, cînd a fost învins de Stan Smith, şi în 1976, cînd a pierdut în faţa lui Bjorn Borg.
În ultimii cinci ani, la feminin, Sorana Cîrstea şi Alexandra Dulgheru au reuşit să meargă cel mai departe, ele calificîndu-se în turul al treilea în 2009 şi 2011, respectiv 2010.
Însă în ultimii cinci ani nici o jucătoare română nu a fost cotată atît de sus pe lista favoritelor aşa cum este acum Simona Halep, care este cap de serie trei şi care o întîlneşte în primul tur pe Teliana Pereira din Brazilia. Finalistă la Roland Garros, Halep poate face istorie şi la Wimbledon.