MENIU

VIDEO | Crina Pintea și Mihai Popescu, handbaliștii anului 2019 în România

Crina Pintea și Mihai Popescu au fost desemnați cei mai buni handbaliști din România în 2019. Cristina Neagu și Denisa Dedu au fost desemnate cele mai bune românce din Liga Florilor.

Federația Română de Handbal a stabilit jucătorii anului în urma votului exprimat de antrenorii din Liga Florilor, respectiv Liga Zimbrilor.

Crina Pintea (29 de ani) a fost votată cea mai bună handbalistă din România în 2019. Pivotul echipei naționale și al formației CSM București se află la prima distincție de acest fel din carieră.

Nu-mi vine să cred, vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat. Mă bucur că până la urmă s-au văzut și lucrurile bune și că se întâmplă lucruri frumoase și la noi. Nu vreau să spun că 2019 a fost cel mai bun an al meu, pentru că toți anii din spate au făcut ca 2019 să fie unul bun.

Cât timp muncești și pui cărămidă cu cărămidă, la un moment dat vei vedea casa gata, asta s-a întâmplat la mine. Cred că pot mult mai mult de atât. Îmi doresc să fiu sănătoasă și împreună să ne putem îndeplini obiectivele. Când cu echipa ai rezultate foarte bune, apar și rezultatele individuale„, a spus Crina Pintea.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
crina pintea mihai popescu handbal romania frh