Veşti proaste pentru Gică Hagi, luni seară
Astra Giurgiu a învins Viitorul, echipa lui Gică hagi, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci al etapei a 10-a a Ligii I.
Astra s-a impus prin golurile marcate de Silviu Balaure (16), Alexandru Ioniță II (48) și camerunezul Anatole Abang (86), la prima sa reușită în tricoul echipei giurgiuvene. Pentru campioana en titre a înscris Andrei Ciobanu (37), din lovitură liberă, conform Agerpres.
FC Viitorul a avut o bară la 0-0, prin George Țucudean (8), din poziție de unu la unu cu portarul. Oaspeții au mai ratat o ocazie mare, la 2-1 pentru Astra, prin Aurelian Chițu, care a scăpat singur cu portarul Plamen Iliev, dar a trimis pe lângă poartă.
Astra este neînvinsă de opt etape și este la a treia victorie consecutivă.
FC Viitorul venea după două victorii la rând.
Mai multe articole despre:
Gică Hagi