Vestea anunțată de Gigi Becali duminică seara
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică, că s-a înţeles cu PAOK Salonic în privinţa transferului lui Fernando Varela, acordul fiind de un milion de euro şi un fundaş central la schimb, acesta fiind Dimitrios Chatziisaias, în vârstă de 23 de ani, scrie News.ro.
"Fundaş central, Dimitrios Chatziisaias, are 1,93 metri înălţime. A dat un gol, l-au cumpărat cu 1,5 milioane anul trecut, sau în iarnă, mi se pare. Ne-am înţeles şi la salariul lui, totul, totul. Ne-au dat să alegem grecii între un atacant şi fundaşul acesta central. Celălalt fundaş pe care voiam să-l luăm a plecat la Hapoel Tel Aviv. Ne-au dat să alegem. Până la urmă e şi primul ortodox străin pe care-l iau la echipă”, a spus Becali la Digi Sport. potrivit digisport.ro.
Pe de altă parte, Becali a declarat că Steaua s-a despărţit de Gregory Tade: "Am semnat cu Tade. M-a costat 50.000 de euro să plece de la Steaua, cu totul 110.000 de euro, cu tot cu agentul lui. Chipciu, Tade şi Varela mă costau 1,5 de milioane de euro pe an din salarii şi taxe. Am rezolvat cu Chipciu şi Varela".
În schimb, Becali a afirmat că nu va renunţa la Jugurtha Hamroun, care are o ofertă din Qatar. "Nu mai pleacă Hamroun. Pot să-mi dea ei şi cinci milioane de euro şi tot nu pleacă. Gata, pot să dea oricât. Am hotărât să nu mai plece nimeni. Hamroun e jucător de bază. Gata, au plecat Varela şi Chipciu, nu mai pleacă niciun jucător", a precizat Gigi Becali.