MENIU

Veste incredibilă: Cristi Borcea se întoarce!

Gigi Becali revine cu un anunţ pe care l-a mai făcut în ultima lună, dar de această dată garantează că lucrurile sunt serioase: Borcea, înapoi la Dinamo.

Patronul FCSB a dezvăluit că Borcea a început să plângă în închisoare când a auzit că fanii echipei îl doresc din nou ca şi investitor în Ştefan cel Mare.

"Am vorbit cu finul Borcea, a plâns de bucurie că l-au votat fanii într-un sondaj. O să intre în fotbal când iese din pușcărie. Ia încă trei inși cu el, o să fie patru. Și-a aranjat tot cu încă trei acționari, revine în fotbal. E posibil să rămână și Negoiță în acționariat. Unul din cei trei cred că mai e Badea. Nu știu cine mai e al treilea.

Cristi comandă, așa e el. Pare așa, superficial, indolent. Mă uimește, e ordonat, milimetric, totul calculează, totul pune la punct, pune în ordine. La Dinamo el comandă. Nu făcea numai ce voia el pentru că-i era jenă de Badea. Dar dacă s-ar fi ocupat numai el, cred că alta era treaba la Dinamo acum", a spus Becali la PRO X.

Borcea este închis încă după condamnarea în Dosarul Transferurilor, când a primit o pedeapsă de șase ani și patru luni după gratii.

Mai multe articole despre:
Dinamo Cristi Borcea