Un alt club vechi din România, la un pas de desființare din cauza problemelor financiare
Primarul liberal al Sucevei, Ion Lungu, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că echipa de fotbal Foresta Suceava (fondată în 1946) ''este la un pas de desființare'', după ce inițiativa sa privind colecta publică nu a dat rezultate.
Lungu a spus că, până în prezent, s-au strâns aproximativ 2.700 de lei și nu crede până pe 18 mai se va putea colecta întreaga sumă, de 300.000 lei, de care are nevoie Foresta pentru a stinge datoria către Finanțe, astfel încât să poată participa la licitația de la primărie pentru accesarea finanțării nerambursabile de 1,5 milioane de lei din bugetul local pe 2017, conform Agerpres.
Pe de altă parte, consilierul local PSD Florin Cristescu, fost căpitan al fostei divizionare A CSM Suceava, a declarat într-o conferință de presă susținută la sediul partidului, că inițiativa primarului de a colecta bani pentru Foresta ''este o umilință'' la adresa fotbaliștilor și a sportului în general.
Cristescu apreciază că singura soluție care ar putea rezolva acum problema financiară a Forestei o reprezintă o discuție cu oamenii de afaceri pentru a-i convinge ''să cumpere bilete la pachet sau abonamente pentru sezonul viitor''.
Totodată, liderul PSD Suceava, Dan Cușnir, a declarat că actualul primar PNL ''a îngropat'' în cele patru mandate de edil patru echipe de fotbal, pe care le-a sprijin pe rând, doar în anii cu alegeri locale, ''în scop electoral".