UEFA: Ce probleme trebuie rezolvate până la găzduirea Euro 2020
Patru meciuri din turneul final al Campionatului European de Fotbal, din 2020, se vor disputa la Bucureşti. Până atunci, UEFA a transmis României că trebuie să construiască o autostradă, care să ducă la graniţa cu Ungaria, precum și o nouă linie de metrou, să modifice mijloacele de transport în comun şi să modernizeze Arena Naţională.
Pe Autostrada A3, care ar trebui să lege Bucureştiul de graniţa cu Ungaria, se circulă în prezent doar pe 110 kilometri, din totalul de 584 de kilometri. Surse din FRF susţin că aceasta nu va fi însă o problemă, având în vedere faptul că autorităţile au garantat că A3 va fi funcţională în întregime, până în 2020. Lipsa unei legături directe între aeroport şi stadion a reprezentat o altă problemă sesizată de cei de la UEFA, informează Ziarul de Iași.
Pe lângă schimbările care ar putea să apară, în cazul transportului pe liniile de autobuz, până în 2018 vom avea o nouă linie de metrou, Magistrala 6, care va lega Gara de Nord de aeroportul Otopeni, după cum dau asigurări reprezentanţii Metrorex.
Arena Naţională, care va găzdui trei meciuri în faza grupelor Euro 2020 şi un meci în optimile de finală, trebuie modernizată. Stadionul din Capitală cu 54.851 de locuri, construit în anul 2011, trebuie să îşi mărească numărul de locuri de parcare. De asemenea, aici trebuie construite spaţii pentru sponsori.