MENIU

SURPRIZĂ - Anghel Iordănescu i-a oferit lui Gabi Balint funcţia de selecţioner

Gabi Balint

Tehnicianul Gavril Balint a declarat că a negociat cu selecţionerul Anghel Iordănescu preluarea conducerii tehnice a echipei naţionale de tineret a României, însă a refuzat, fiind nemulţumit de propunerea financiară făcută de Federaţia Română de Fotbal.

"Eu cred că echipa naţională de tineret merită atenţie. Şi eu am avut ocazia să vorbesc cu Anghel Iordănescu pentru a prelua această echipă, însă am fost nemulţumit din alte puncte de vedere. Nu mi se pare normal ca antrenorul de la echipa naţională de tineret să câştige mai puţin decât «secundul» de la naţionala mare. Partea financiară este importantă, mai ales în zilele noastre, când se câştigă foarte greu bani în fotbal. Şi nesiguri sunt, cam peste tot. La echipa naţională de tineret măcar sunt siguri, acolo nu are cum să nu ţi-i dea federaţia", a declarat Balint.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat la 19 decembrie că selecţionerul reprezentativei de tineret, Mihai Teja, şi-a reziliat contractul cu FRF şi va prelua conducerea tehnică a echipei Dinamo, potrivit Mediafax.

FRF va anunţa cine va fi noul selecţioner al echipei naţionale under 21 la începutul anului viitor.

Mihai Teja se afla la conducerea reprezentativei de tineret a României din data de 6 noiembrie.

Mai multe articole despre:
Balint