MENIU

Steaua a jucat un amical cu echipa maghiară Ujpest. Marica n-a fost păstrat în lot

Marica

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, marţi seară, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Ujpest Budapesta, într-o partidă amicală disputată în Antalya, Turcia.

Mijlocaşul Nicolae Stanciu a deschis scorul în minutul 32, când a trimis balonul în poarta goală, după o ieşire greşită a portarului advers. A doua reuşită a partidei i-a aparţinut lui Adrian Popa, care a înscris în minutul 86, cu un şut la colţul lung, după o cursă de 35 de metri.

Laurenţiu Reghecampf a folosit următoarea formulă de joc: Niţă (Cojocaru 46)- Râpă, Papp (Momcilovic 46), Varela (cpt), Toşca (Carp 56) - Muniru (Popadiuc 63), Pintilii (Ştefănescu 76) - Adi Popa, Stanciu, Hamroun (Onţel 76) - Bawab (Tudorie 76)

Atacantul Ciprian Marica nu a fost păstrat în lotul pentru acest meci.

A fost a doua partidă amicală disputată de Steaua în această iarnă, după ce, în primul cantonament, campioana României a remizat, scor 2-2, cu Young Boys Berna, ambele goluri fiind marcate de Jugurtha Hamroun.

Steaua mai are programate patru partide amicale în cantonamentul din Antalya:

29 ianuarie: Steaua - Sturm Graz (Austria)
31 ianuarie: Steaua - Ludogorets (Bulgaria)
4 februarie: Steaua - Djurgardens IF (Suedia)
6 februarie: Steaua - AS Trencin (Slovacia)

Toate partidele se vor disputa de la ora 19:00.

Steaua va reveni în România pe 7 februarie, iar campionatul intern se va relua pe 13 februarie.

Mai multe articole despre:
Steaua marica