Sorana Cîrstea, în optimile turneului WTA Santa Ponca de la Mallorca
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA Santa Ponca de la Mallorca (Spania), dotat cu premii totale de 250.000 euro, în urma victoriei obținute marți în fața jucătoarei din Kazahstan Iulia Putințeva, cap de serie nr. 5, în două seturi, 6-3, 6-2, într-o oră și 17 minute de joc.
Cîrstea, venită din calificări, va juca în optimi cu Daniela Hantuchova (Slovacia), beneficiara unui wild-card, care în primul tur a trecut cu 6-1, 6-3 de kazaha Iaroslava Șvedova, conform Agerpres.
Pentru calificarea în optimi, Sorana Cîrstea (97 WTA) și-a asigurat un cec de 2.669 euro și 44 puncte WTA.
În schimb, cealaltă româncă prezentă la acest turneu, Ana Bogdan (146 WTA), și ea venită din calificări, a fost învinsă în turul 1, cu 6-1, 6-4, de germanca Anna-Lena Friedsam (51 WTA). Ea a rămas astfel cu 1.552 de euro și 15 puncte WTA.
Alte rezultate din turul 1:
Monica Puig (Porto Rico) — Julia Goerges (Germania) 6-4, 7-5
Veronica Cepede (Paraguay) — Saisai Zheng (China) 6-4, 6-3
Laura Siegemund (Germania/N.7) — Nao Hibino (Japonia) 7-6 (7/1), 6-4
Eugenie Bouchard (Canada/N.8) — Danka Kovinic (Muntenegru) 6-3, 7-5
Jelena Jankovic (Serbia/N.2) — Ana Konjuh (Croația) 7-5, 6-3