SIMONA HALEP. Semifinală pierdută la Indian Wells
SIMONA HALEP. Românca a pierdut semifinala de la Indian Wells în fața Agnieskăi Radwanska.
SIMONA HALEP a pierdut cursa spre trofeul de la Indian Wells. Românca a pierdut semifinala în fața polonezei Agnieska Radwanska în două seturi 3-6, 4-6.
Halep a început cum nu se poate mai prost meciul. Pierzându-și serviciul. Radwanska în schimb nu a avut nicio problemă, a câștigat al doilea game, ba mai mult, a reușit un nou break pe serviciul Simonei. Românca nu și-a revenit nici în al patrulea game, pe care l-a pierdut, scorul atingând proporții de coșmar. La 4-0, Halep a dat primele sale semne de viață în meci. I-a smuls un game Radwanskăi pe serviciul acesteia, dar nu a mai reușit să recupereze diferența, iar setul s-a terminat 6-3 pentru poloneză. Runda secundă a început ceva mai echilibrat, fiecare jucătoare câștigând-și primele servicii.
Apoi Halep a făcut în cele din urmă break-ul, dând senzația că se poate detașa. A fost doar o iluzie, pentru că Radwanska i-a răspuns cu aceeași monedă, ba mai mult, a făcut un alt break, cu care a ajuns să conducă cu 4-3 o Halep care a făcut numeroase greșeli în momente-cheie. La 5-3 pe serviciul româncei, Radwanska a avut două mingi de meci, dar românca a rezistat și s-a făcut 5-4.