Simona Halep. Unde va juca românca după ce va încheia aventura la Roland Garros. Vine şi Şarapova
Simona Halep, semifinalistă la Roland Garros, va participa la turneul WTA pe iarbă de la Birmingham (Marea Britanie), dotat cu premii de 819.940 dolari, care se va desfășura în perioada 19-25 iunie.
De la competiție nu vor lipsi actualul lider mondial Angelique Kerber (Germania), care a câștigat titlul la Birmingham în 2015, Karolina Pliskova (Cehia), Dominika Cibulkova (Slovacia), Garbine Muguruza (Spania), Johanna Konta (Marea Britanie), Agnieszka Radwanska (Polonia) sau Elina Svitolina (Ucraina), conform Agerpres.
Pentru majoritatea jucătoarelor acest turneu este o ultimă repetiție înaintea turneului de la Wimbledon, al treilea Grand Slam al anului, care se va juca în perioada 3-16 iulie.
Petra Kvitova (Cehia), care a revenit la Roland Garros după o pauză de șase luni, după ce a fost tăiată la mână de un hoț care i-a pătruns în casă, a primit un wild card din partea organizatorilor turneului de la Birmingham. Va fi pentru a treia oară când Kvitova joacă la acest turneu. Pe lista invitatelor figurează și rusoaica Maria Șarapova, care a ispășit în aprilie o suspendare de 15 luni pentru dopaj cu meldonium.