MENIU

Simona Halep s-a calificat greu în optimi la US Open. Cu cine joacă meciul următor. Meci dificil

Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA şi cap deserie numărul 5, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-4, pe sportiva maghiară Timea Babos, locul 34 WTA şi cap de serie numărul 31, calificându-se pentru a treia oară în carieră în optimile de finală ale US Open. În faza următoare, Halep va evolua cu Carla Suarez Navarro (Spania), locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11, care a trecut, cu 6-4, 6-3, de Elena Vesnina (Rusia), locul 20 WTA 

Halep a avut probleme în mod surpinzător cu Babos, surprinzător prin prisma rezultatelor anterioare - două victorii Halep din două întâlniri - şi prin evoluţiile sportivelor în priml set al meciului de pe arena Arthur Ashe.

Jucătoarea din Constanţa şi-a surclasat adversara în prima parte a partidei, Babos neputând face faţă vitezei, forţei şi unghiurilor mingilor româncei. Babos şi-a ridicat nivelul jocului în setul al doilea, a acoperit mai bine terenul şi a echilibrat meciul. Halep a pierdut din răbdare, din încredere şi din precizia loviturilor, permiţându-i rivalei să preia controlul din punct de vedere psihic.

Într-un decisiv dramatic, cu ghemuri şi schimburi lungi de mingi, Babos a riscat şi a greşit mai mult, în timp ce Halep a jucat la siguranţă, impunându-se după două ore şi şapte minute de joc.

Halep a intrat tare în meci şi a condus cu 3-0 după şase minute. La acest scor, Babos a avut doua mingi de break, ratate însă. Sportiva din Ungaria a reuşit să câştige un ghem la 0-4, apoi Halep a încheiat setul, cu 6-1, în 24 minute.

Babos a început mai bine setul secund şi a reuşit un break la 1-1. Românca a câştigat imediat pe serviciul adversarei, dar jucătoarea maghiară a făcut rebreak, după un gheml lung. De la 2-3, Halep a depus armele şi Babos a egalat, după alte 42 de minute.

În decisiv, Halep a condus cu 40-15, atât în primul ghem, pe propriul serviciu, cât şi în cel de-al doilea, dar Babos a avut 2-0. Halep a oprit apoi seria de şase ghemuri consecuitve câştigate de jucătoarea maghiară. Babos s-a desprins la 3-1, apoi Halep a galat la 3 după un break în ghemul al şaselea. Jucătoarea română a făcut apoi 4-3 şi a avut trei mingi de break. În loc de 5-3 scorul a devenit egal, 4-4. A venit apoi rândul lui Babos să rateze două mingi de break şi Halep a ajuns la un ghem de a doua săptămână a US Open. Babos a avut 40-15, dar a greşit următoarele patru mingi, ultima fiind dublă greşeală, şi Halep a încheiat setul, cu 6-4, după 61 de minute, şi meciului.  

În faza următoare, Halep va evolua cu Carla Suarza Navarro (Spania), locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11, care a trecut, cu 6-4, 6-3, de Elena Vesnina (Rusia), locul 20 WTA  şi cap de serie numărul 19, într-o oră şi zece minute de joc. Halep şi Navarro s-au întâlni de zece ori până acum şi şi-au împărţit în mod egal victoriile. Jucătoarea română conduce însă cu 4-1 în partidele disputate pe hard.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 235.000 de dolari şi cu 240 de puncte WTA.

La ediţia precedentă, Halep a ajuns în semifinalele US Open.

Mai multe articole despre:
optimi US Open calificare Simona Halep timea babos