MENIU

Simona Halep. Ce se întâmplă cu românca în topul WTA, după ce Kerber a câştigat Wimbledon-ul

Simona Halep

Simona Halep se află pentru a 37-a săptămână pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni.

Halep are un avans de aproape 800 de puncte faţă de daneza Caroline Wozniacki după turneul de la Wimbledon şi de peste 2.000 de puncte faţă de a treia clasată, americanca Sloane Stephens, aflată la cea mai bună clasare din carieră, conform Agerpres.

Campioana de la Wimbledon, Angelique Kerber, se află pe locul al patrulea.

Mihaela Buzărnescu este a doua româncă din top, pe 25, cea mai bună clasare din carieră, după un salt de trei poziţii. Irina Begu a coborât şase locuri şi se află pe 42, Sorana Cîrstea a coborât şi ea şase poziţii, fiind pe 57, Monica Niculescu a urcat două locuri, până pe 59, iar Ana Bogdan a pierdut şapte locuri, fiind pe 66.

Mai multe articole despre:
Wimbledon Simona Halep Kerber