Simona Halep. De ce a adus Şarapova trofeul la Australian Open, unde românca este favorita nr. 1
Rusoaica Maria Şarapova a adus trofeul pe arena Margaret Court înaintea tragerii la sorţi a tabloului feminin, la Australian Open. De ce s-a întâmplat aşa, în condiţiile în care Şarapova a fost suspendată, nu de mult, pentru dopaj?
Pentru că tradiţia turneului spune că trofeul poate fi atins doar de cei care l-au câştigat. Serena Williams ar fi fost îndreptăţită, însă ea se află în Florida, refăcându-se după o naştere cu probleme. Singurele două jucătoare eligibile, participante la ediţia actuală a turneului, erau Maria Şarapova şi Angelique Kerber, conform gsp. La ora tragerii la sorţi însă Kerber juca un meci cu Cibulkova.
Astfel, s-a ajuns la Şarapova, deşi specialiştii au susţinut că tradiţia ar fi trebuit încălcată.