Simona Halep a mărturisit de ce s-a retras de la Doha și Dubai! Turneul la care și-a anunțat deja prezența
Actualul loc 3 în ierarhia mondială a decis să nu participe nici la turneul de la Dubai, asta după ce hotărâse să se retragă și de la întrecerea de la Doha!
Partida contra Serenei Williams din sferturile de la Australian Open se pare că rămâne deocamdată ultimul meci al Simonei Halep disputat în acest an. Fostul lider mondial a surprins pe toată lumea atunci când a hotărât să rămână acasă pentru cele două întreceri programate după primul mare Grand Slam a anului, dar se pare că motivele medicale au fost cele care au forțat-o pe Simona să ia aceste decizii radicale.
Cea mai bună tenismenă din România a vorbit despre problemele resimțite imediat după turneul de la Melbourne și a dezvăluit că oboseala și durerea lombară au fost cele care au făcut-o să recurgă la o pauză forțată. Ulterior, Halep a vorbit și despre următoarea competiție la care va lua parte și a mărturisit că vrea să facă o figură cât mai frumoasă.
”Australia a fost obositoare, am simțit tare oboseala imediat după ce am ajuns acasă. Am simțit durerea în spate, în corp, după ce m-am relaxat. De la Doha m-am retras din cauza oboselii, apoi n-am putut începe antrenamentele, am simțit puțin și dureri la spate, am zis să nu forțez și m-am retras și de la Dubai. Am vrut să mă odihnesc și să mă recuperez pentru sezonul de zgură."
Vezi continuarea declarației pe realitateasportiva.net.