MENIU

Serena Williams a surprins pe toată lumea după primul meci de la revenire. A stârnit hohote de râs

<p>Serena Williams&nbsp;</p>

Serena Williams spune că a fost ”puţin ruginită” la primul meci din circuitul profesionist după o pauză de mai bine de un an de zile. Fostul lider mondial s-a impus în două seturi, 7-5 6-3 în meciul cu Zarina Diyas, în primul tur al Indian Wells.

În faţa unui public entuziasmat, Williams, care nu a jucat niciun meci la simplu de când a câştigat Australian Open în 2017, a avut 27 de erori forţate, şi a reuşt 34 de lovituri câştigătoare, în meciul cu ocupanta locului 53 mondial, conform Mediafax.

"A fost incredibil. A trecut mai bine de un an şi a apărut şi un copil în timpul acesta. Acum, abia aştept săî mă duc la ea acasă. Cu siguranţă nu a fost uşor, dar a fost bine. Sunt puţin ruginită, dar nu contează. Voi face călătoria asta aşa cum pot", a spus Williams.

Williams a fost la doar două puncte să piardă primul set, însă a revenit imediat şi a arătat de ce a stat atât de mult timp pe prima poziţie în clasamentul WTA şi de ce are 23 de titluri de Grand Slam în palmares.

În vârstă de 36 de ani, Williams a născut o fetiţă, Alexis Olympia, pe 1 septembrie, şi a recunsocut în urmă cu câteva zile că după naştere au existat complicaţii ce îi puteau fi fatale.

Williams nu este printre favoriţii de la Indian Wells, acesta fiind motivul pentru care a fost nevoită să joace din primul tur. Surorile Williams se pot întâlni în runda a treia, dacă Serena va trece de Kiki Bertens, a 29-a favorită a competiţiei, iar Venus de Sorana Cîrstea.

Mai multe articole despre:
Indian Wells Serena Williams