Scandalul FIFA. Joseph Blatter se luadă singur: "Plecarea mea, o tristețe"
"Plecarea care mi se pregătește, o tristețe", a deplâns președintele demisionar al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Joseph Blatter, regretând că există situații "în care nu ai armele cu care să lupți", conform unui interviu acordat joi postului de radio RMC, citat de AFP.
"Aflat la FIFA de 40 de ani, am dezvoltat fotbalul, iar acest sport nu a fost niciodată mai bun ca acum. Nu aveți decât să vă uitați la Liga Campionilor pentru a vedea calitatea fotbalului", a pledat el în emisiunea "Luis Attaque" a postului RMC
"Plecarea care mi se pregătește, o tristețe, dar ce pot face, există situații în care nu ai armele cu care să lupți și, dintr-o dată, nu mai ai prieteni", a adăugat fostul președinte al FIFA.
Joseph Blatter, suspendat opt ani din toate funcțiile legate de fotbal, a fost audiat, marți, de Comisia de recurs a FIFA, care examinează apelul său. În emisiunea postului RMC, elvețianul a precizat că s-a simțit mai în largul său în fața acestei comisiei, decât în fața comisiei de etică.
Blatter și Platini, până acum cei mai puternici oameni ai planetei fotbal, au căzut în dizgrație din cauza plății controversate fără contract scris a 1,8 milioane euro din partea elvețianului către președintele UEFA, în 2011, în schimbul prestației pentru o muncă de consilier încheiată în 2002, conform Agerpres.
Cu o săptămână înaintea desemnării succesorului său la conducerea instanței mondiale a fotbalului, pe 26 februarie, Sepp Blatter a refuzat să desemneze favoritul său pentru aceste alegeri. "Nu pot să dau niciun nume, nu este posibil. Nu este treaba mea să intervin", a explicat el, precizând doar că patru sau cinci candidați au vorbit cu el și că anumite federații l-au contactat pentru a ști cu cine să voteze.
"Le-am spus: 'votați ce doriți, ce vi se pare mai bine pentru FIFA în sufletul vostru și cu încredere'", a conchis Sepp Blatter.