UEFA, anunţ crunt pentru naţionala României: ne-au suspendat
Naţionala României va juca meciul contra Lituaniei (17 noiembrie, la Ploieşti), din Liga Naţiunilor, fără spectatori. Totul după ce la partida România - Serbia, ultraşii români au aprins torţe şi, la final, au pătruns pe teren.
Anunţul a fost făcut de către Federaţia Română de Fotbal, prin intermediul unui comunicat oficial, conform Mediafax.
În plus, FRF a fost amendată cu 73.000 de euro. "Federaţia Română de Fotbal a fost informată joi, 25 octombrie 2018, cu privire la decizia luată de Comisia de Disciplină a UEFA în urma raportului întocmit la partida România – Serbia, din Liga Naţiunilor, din 14 octombrie, de pe Arena Naţională.
Astfel, FRF a fost sancţionată cu plata a 73.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice şi pătrunderea spectatorilor pe gazon. În plus, următorul joc de pe teren propriu din Liga Naţiunilor, România – Lituania, din 17 noiembrie, de la Ploieşti, programat pe stadionul “Ilie Oană”, se va disputa cu porţile închise.
FRF va solicita motivarea deciziei UEFA, urmând să analizeze oportunitatea formulării unui recurs", se arată în comunicatul FRF.
România a mai evoluat fără spectatori în grupa de Liga Naţiunilor în duelul cu Muntenegru de la Ploieşti, ca urmare a unei sancţiuni primite în preliminariile EURO 2016.