România, din nou la vârful gimnasticii. La 16 ani, Denisa Golgotă a cucerit două medalii la Europene
Denisa Golgotă a obținut medalia de argint la sol și pe cea de bronz la sărituri, la Campionatele Europene de Gimnastică de la Glasgow.
Românca Denisa Golgotă a obţinut duminică medalia de argint în proba de sol din cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Glasgow, scrie Agerpres.
Denisa Golgotă, care are 16 ani, a obţinut 13,600 puncte la sol. Medalia de aur a revenit franţuzoaicei Melanie de Jesus, cu 13,766 puncte. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat belgianca Axelle Klinckaert (13,400).
Tot duminică, Golgotă a obținut medalia de bronz în proba de sărituri, cu 14,166 puncte. Denisa Golgotă a obţinut 14,500 puncte pentru prima evoluţie şi 13,833 pentru cea de-a doua.
Medalia de aur a revenit unguroaicei Boglarka Devai, cu 14,349 puncte. Rusoaica Anghelina Melnikova, cu 14,233 puncte puncte, a intrat în posesia argintului.
Denisa Golgotă este singura româncă prezentă în finalele pe aparate la Glasgow.