România are un jucător în finala Europa League. Cine e fotbalistul despre care se ştiu foarte puţine
Alexandru Vlad, fundaşul stânga al celor de la Dnepr, s-a calificat cu echipa ucraineană în finala Europa League, acolo unde adversară va fi FC Sevilla, deţinătoarea en-titre a trofeului.
Alexandru Vlad are 25 de ani şi s-a născut la Sighetu Marmaţiei. În România, s-a evidenţiat la Pandurii, de unde a plecat la Dnepr, în 2013. Nu este un titular obişnuit în formaţia ucraineană, dar, de regulă, prinde lotul de 18, şi chiar câteva minute pe teren.
"E un vis că am ajuns până în finala Europa League. E o onoare să fiu într-o galerie selectă a calificaţilor în finale europene în ultimii ani, cu Chivu, cu Raţ, cu Săpunaru", a afirmat Vlad.
Formaţia ucraineană Dnepr Dnepropetrovsk, cu fundaşul Alexandru Vlad pe banca de rezerve, s-a calificat în finala Ligii Europa, după ce a învins, joi, pe teren propriu, la Kiev, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa italiană SSC Napoli, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
În tur, în urmă cu o săptămână, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1, astfel că Dnepr Dnepropetrovsk a câştigat întâlnirea cu scorul general de 2-1.
Joi, pentru Dnepr Dnepropetrovsk a marcat Selezniov, în minutul 58.
Dnepr Dnepropetrovsk: Boiko - Fedeţki, Douglas, Şeberiaşko, Leo Matos - Kankava, Fedorciuk - Luşkevici (Matheus '67), Rotan, Konoplianka (Bruno Gama '86) - Selezniov (Kalinici '75). Antrenor: Miron Markevici.
SSC Napoli: Andujar - Maggio, Raul Albiol, Britos, Ghoulam - David Lopez (Henrique '79), Inler - Callejon, Gabbiadini (Hamsik '55), Insigne (Mertens '61) - Higuain. Antrenor: Rafael Benitez.
Cartonaşe galbene: Leo Matos '23, Fedeţki '44, Selezniov '70, Kankava '75, Matheus '85, Boiko '90+5 / Gabbiadini '27, Ghoulam '81, Callejon '86.
Arbitri: Milorad Mazici (central) - Milovan Ristici, Dalibor Djurdjevici (asistenţi) - Danilo Grujici, Dejan Filipovici (asistenţi suplimentari) - Dejan Petrovici (rezervă) - toţi Serbia.
Finala Ligii Europa va avea loc la 27 mai, la Varşovia.