MENIU

Real Madrid a lansat un nou proiect de modernizare al stadionului Santiago Bernabeu

Real Madrid a anunțat lansarea unui nou proiect de modernizare a stadionului Santiago Bernabeu, după ce președintele Florentino Perez a ajuns la un acord cu primarul capitalei spaniole, Manuela Carmena, pentru remodelarea arenei cu o investiție de 400 milioane euro.

Conform acordului semnat de club și primăria madrilenă, Real Madrid a primit permisiunea de a crește înălțimea stadionului, în schimbul unui sector al stadionului care se va transforma într-o grădină publică de 6.000 metri pătrați. Birourile clubului vor fi transferate la baza de pregătire Valdebebas, conform agerpres.

''Va fi o transformare spectaculoasă a stadionului Santiago Bernabeu, una dintre imaginile emblematice ale orașului nostru, pe care îl vom transforma într-unul dintre cele mai bune stadioane din lume'', a declarat Florentino Perez.

Lucrările de modernizare vor fi efectuate în totalitate de un fond de investiții (IPIC) din Emiratele Arabe Unite, care în schimb va redenumi numele arenei spaniole, care va păstra totuși titulatura Bernabeu.

Arena madrilenă va păstra același număr de locuri, 81.000, dar va beneficia de un acoperiș retractabil și de o anvelopă exterioară cu forme curbe.

În 2015, justiția spaniolă a blocat un prim proiect de modernizare prezentat cu un an înainte, care însă prevedea lărgirea suprafeței stadionului pe spațiul public prin construcția unui hotel și al unui centru comercial.

Stadionul a fost inaugurat în 1947 și în 1955 a primit numele legendarului președinte al clubului Real Madrid, Santiago Bernabeu, fiind apoi modernizat de mai multe ori.

Mai multe articole despre:
Real Madrid