MENIU

Răzvan Burleanu, replică de film după ce a câştigat un nou mandat la Casa Fotbalului

Foto: gsp.ro

Răzvan Burleanu, care a câştigat un nou mandat de 4 ani la Casa Fotbalului cu 168 de voturi din 254, a declarat, miercuri, după ce a câştigat un nou mandat la şefia forului fotbalistic român, că este mândru de cei care l-au votat, pentru că au fost fermi, drepţi şi integri. "Deşi nu a fost chiar un fleac, i-am ciuruit", a spus Burleanu.

Ionuţ Lupescu, principalul adversar, a strâns numai 78 de voturi.

”Le mulțumesc contracandidaților pentru participare, îi mulțumesc întregii mele echipe, ați fost azi fermi, drepți, integri. Sunt mândru că fac parte din această echipă, din această familie. Iar, într-un final, recunosc că deși nu a fost doar un fleac, i-am ciuruit!

Trebuie să mergem mai departe, trebuie să mergem împreună la nivelul următor. FRF de azi e o instituţie de management al fotbalului. Avem o viziune, un plan şi o echipă foarte bună cu care vom duce lucrurile mai departe. Suntem o instituţie serioasă şi stabilă din punct de vedere financiar. Împreună am făcut FRF ce e azi şi împreună trebuie să ne apărăm munca şi să ne consolidăm viitorul.

Trebuie să protejăm fotbalul. Trebuie să alegeţi între echipa FRF, care a lucrat pentru dumneavostră, şi gaşca ce vă promite că nu o să vă mai lucreze. În martie 2014 aţi ales să faceşi o schimbare fundamentală în fotbalul românesc şi asta s-a întâmplat. Am şi greşit, dar vă asigur de lipsa oricărei intenţii. Azi mergem mai departe împreună şi azi suntem mai buni împreună", a spus Răzvan Burleanu după ce a câştigat alegerile FRF.

Mai multe articole despre:
FRF Razvan Burleanu