MENIU

Raliul Dakar 2016. Etapa a doua, scurtată cu circa 100 de kilometri

Speciala din cadrul etapei a doua a Raliului raid Dakar 2016, programată luni, între localitățile argentiniene Villa Carlos Paz și Termas de Rio Hondo, a fost scurtată de organizatori cu circa 100 km, din cauza condițiilor meteo, potrivit organizatorilor.

Traseul integral al etapei a doua are 787 km pentru moto și 847 la secțiunea auto, conform Agerpres.

''Va ploua o mare parte din noaptea de duminică spre luni pe traseul specialei. Ploaia se va opri dimineața, dar va reîncepe la prânz'', a declarat Etienne Lavigne, directorul cursei.

''Vom face tot posibilul pentru ca etapa să aibă loc în condiții bune'', a mai spus francezul, precizând că în etapa a treia condițiile meteo se vor ameliora.

Prima etapă, programată duminică între Rosario și Villa Carlos Paz a fost anulată, desfășurarea dispozitivului de securitate fiind imposibilă din cauza furtunii violente, a ploii puternice și a plafonului jos de nori.

După desfășurarea prologului, spaniolul Joan Barreda Bart (Honda) este lider la moto, în timp ce românul Emanuel Gyenes (KTM) ocupă locul 26, la 23 de secunde de primul loc.

Mai multe articole despre:
Raliul Dakar 2016