MENIU

Până când şi-a luat Cristiano Ronaldo liber după succesul de la EURO 2016

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a decis să nu-și asume niciun risc cu Cristiano Ronaldo, după accidentarea la genunchi pe care acesta a suferit-o în finala EURO 2016, câștigată de Portugalia în fața Franței, cu 1-0 după prelungiri.

Potrivit cotidianului Marca, starul lusitan beneficiază de o vacanță de o lună după succesul de pe Stade de France, urmând să se prezinte din nou sub comanda lui Zinedine Zidane, la centrul de pregătire al madrilenilor de la Valdebebas, în data de 10 august, la o zi după Supercupa Europei, în care Real Madrid va înfrunta o altă formație spaniolă, FC Sevilla.

Cristiano Ronaldo, care se află în prezent la Ibiza, împreună cu familia sa, va avea apoi la dispoziție încă o lună de zile pentru a-și rezolva complet problema de la genunchiul stâng și a reveni la forma sa maximă.

Marca adaugă că atacantul portughez va rata, pe lângă Supercupa Europei de la Trondheim (Norvegia), și meciurile de campionat cu Real Sociedad (21 august) și Celta Vigo (28 august). Prezența sa pe gazon este așteptată abia în etapa a treia din Primera Division, în care Real Madrid va juca împotriva formației Osasuna, conform Agerpres.

Săptămâna trecută, presa spaniolă a dezvăluit că Ronaldo a început deja să-și trateze leziunea de la genunchi, optând pentru un tratament cu oxigen hiperbaric într-o clinică de specialitate din Ibiza, pentru accelerarea procesului de recuperare.

 

Mai multe articole despre:
Cristiano Ronaldo