Nadia Comăneci, surpriză din partea actorilor Will Smith și Christian Slater. ”Voiam în România”
Aflată la Jocurile Olimpice de la Rio, Brazilia, gimnasta Nadia Comăneci a primit un cadou-surpriză din partea unor actori celebri care i-au trimis un mesaj video.
Actorul Christian Slater a povestit că-și amintește bine momentul în care Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976. ”Îmi amintesc bine. A fost poate prima mea experiență olimpică. Am simțit atunci pasiunea și entuziasmul”, a declarat el.
Și actorul Will Smith a urmărit Olimpiada din 1976 și chiar și-a dorit foarte mult să ajungă în România după ce a văzut prestația Nadiei. ”Mi-o amintesc pe Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice din 1976. Atunci, după ce am văzut-o, am vrut foarte mult să merg în România imediat. Voiam să fiu în echipa ei. A fost un moment memorabil la Olimpiadă, mi-a rămas în minte pentru tot restul vieții”, a mărturisit actorul.
”L-am întâlnit pe Will Smith. Nu e niciodată prea târziu să vină în România, așa că îl voi invita data viitoare”, a răspuns Nadia.