MENIU

Mergea și Bopanna s-au calificat în sferturile probei de dublu la Madrid

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 euro, după ce a trecut de cuplul Pablo Cuevas (Uruguay)/Marcel Granollers (Spania), cu 6-7 (4), 6-4, 10-4.

Mergea și Bopanna, capi de serie numărul 6 și deținătorii titlului la Madrid, s-au impus după o oră și 29 de minute, luându-și revanșa după eșecul suferit anula acesta la Miami în primul tur, cu 6-2, 4-6, 4-10, conform Agerpres.

La Madrid, în supertiebreak, adversarii au condus cu 2-0, dar Mergea și partenerul său au reușit șapte puncte consecutive, câștigând în cele din urmă cu 10-4.

Cuplul româno-indian și-a asigurat un cec de 35.630 euro și 180 de puncte ATP, iar în sferturi va juca împotriva perechii Henri Kontinen (Finlanda)/John Peers (Australia), victorioasă în fața favoriților numărul doi, Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia).

În sferturi s-a calificat joi și perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, cap de serie numărul trei, după 6-4, 6-4 de cuplul Thomaz Bellucci (Brazilia)/Leonardo Mayer (Argentina). Următorii adversari vor fi Alexander Peya (Austria) și Nenad Zimonjic (Serbia), capi de serie numărul 7.

Mai multe articole despre:
Mergea