LOVITURĂ pentru Ilie Năstase. O mare personalitate mondială îi spune să-i ceară scuze Serenei
Fostul tenismen german Boris Becker, în vârstă de 49 de ani, a notat, vineri, prin intermediul unor postări pe Twitter, că Ilie Năstase nu este rasist, însă a precizat că el ar trebui să se întâlnească faţă în faţă cu Serena Williams şi să îi ceară scuze jucătoarei americane.
"Îl cunosc din 1984, am jucat împotriva lui la simplu şi la dublu şi am luat de mai multe ori masa împreună. Ilie nu este rasist!!! Face glume despre toată lumea, din păcate uneori nu foarte reuşite, şi ar trebui să îi ceară scuze personal Serenei Williams", a notat Becker, pe pagina sa de Twitter.
Apoi, Boris Becker a lăsat de înţeles că Ilie Năstase nu ar trebui să fie interzis la turneele de tenis, conform Mediafax.
"Ar trebui să fie amendat de către ITF/WTA, iar banii să fie redirecţionaţi către organizaţiile de caritate, dar nu ar trebui să fie sancţionat de către lumea tenisului. Ilie face parte din istoria tenisului, iar datorită lui şi altor legende ale jocului, tenismenii din ziua de azi duc un trai mai bun", a adăugat Becker.
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, Ilie Năstase, a fost suspendat provizoriu, pe 23 aprilie, şi nu are acces la competiţiile ITF, inclusiv la Fed Cup, după ce a avut un conflict cu jucătoarea Johanna Konta şi Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii, în timpul confruntării de la Mamaia.
Înaintea meciului dintre România şi Marea Britanie, în timpul unei conferinţe de presă, Ilie Năstase a făcut o remarcă despre copilul nenăscut al jucătoarei americane Serena Williams. "Să vedem ce culoare va avea copilul... Ciocolată cu lapte?", a afirmat căpitanul nejucător al reprezentativei de Fed Cup a României.
Ulterior, organizatorii turneelor de la Wimbledon şi Roland Garros au anunţat că nu îi vor permite accesul lui Ilie Năstase, la ediţiile din 2017.