Leonard Doroftei revine în box. Decizie de ultim moment
Leonard Doroftei, care după ce s-a retras din activitatea de sportiv s-a dedicat afacerilor, a decis să revină în box, în calitatea de antrenor.
Stabilit în Ploieşti, oraşul lui natal, Leonard Doroftei vrea să se implice din nou în box. "Oricât aş vrea eu nu pot sta departe de lumea boxului. Este ca un drog pentru mine. M-am decis să implic din nou, de astă dată, ca antrenor. Intenţionez să-mi deschid cât de curând o sală a mea unde să-i antrenez pe cei care vor să facă performanţă în acest sport.
Fostul meu antrenor, Titi Tudor are sala lui, are stilul lui. Împreună cu cei de la CSM Ploieşti aş vrea să lucrez într-o sală unde eu să coordonez totul. Eu am stilul meu de box pe care vreau să-l transmit mai departe celor care visează să devină mari campioni în acest sport'", a declarat Doroftei pentru Telekomsport.ro.
Altfel, Doroftei şi-a mutat barul pe care-l are în Ploieşti într-o nouă locaţie, şi anume la stadionul Ploieşti.