Legătura dintre Maria Şarapova şi Ion Ţiriac. Ce a aflat jucătoarea rusă, miercuri
Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, a cărei suspendare expiră pe 26 aprilie, a solicitat și a primit un wild card pentru turneul WTA de la Madrid, organizat de Ion Țiriac și programat între 6 și 13 mai.
Șarapova, 29 ani, fost nr. 1 mondial, suspendată 15 luni pentru un test pozitiv la meldonium, a câștigat turneul de la Madrid în 2014, când a învins-o în finală pe Simona Halep, iar la ultima ei participare în 2015 a atins semifinalele, conform Agerpres.
''Maria este una dintre cele mai bune jucătoare din ultimii 15 ani și o fostă câștigătoarea a turneului nostru. La Madrid, ea a jucat mereu bine și sunt sigur că la revenirea pe teren va fi foarte motivată și sper că va juca bine în primul ei turneu'', a declarat Manolo Santana, directorul turneului spaniol.
La începutul lunii ianuarie, Șarapova anunțase că va reveni în circuitul WTA cu prilejul turneului indoor de la Stuttgart (24-30 aprilie), pe care l-a câștigat de 3 ori la rând (2012-2014).