JO de iarnă. Scandal la Jocurile Olimpice. Un sportiv rus, implicat într-un caz de posibil dopaj
Un sportiv rus care participă la Jocurile Olimpice de la PyeongChang este implicat într-un caz de posibil dopaj cu meldonium, produs aflat pe lista de substanţe interzise, scrie AFP, care citează surse din proximitatea cazului.
Numele sportivului nu a fost dezvăluit, dar potrivit surselor, ar fi vorba despre un component al echipei masculine de curling, conform Agerpres.
Un număr de 168 de sportivi ruşi consideraţi "curaţi" de către CIO au fost admişi să participe la JO 2018 sub drapelul olimpic, din cauza suspendării Comitetului olimpic rus, decisă pe 5 decembrie, din cauza sistemului de dopaj instituţionalizat care a existat timp de mai mulţi ani în Rusia, în special în timpul JO 2014 de la Soci.