Jaful de la Ministerul de Interne. Cornel Dinu, dezvăluiri incendiare despre haosul de la Dinamo
Legenda Cornel Dinu face dezvăluiri incendiare: „În loc să se ridice mult-așteptatul stadion nou, Ministerul de Interne a cumpărat cu 8 milioane de euro, la Brașov, un teren pe care proprietarul cerea 1,2 milioane.
Și între atâtea și atâtea „bube”, „câinii” mai suferă de ceva. Cronic. De lipsa unui stadion modern. Care, deși se ivise o ocazie unică prin selectarea sa pe lista arenelor care trebuiau modernizate pentru Europeanul din 2020, nu a fost, nu este și nu va fi refăcut, reconstruit, renovat în veacul vecilor, amin! Cauzele acestui adevărat blestem, „rădăcinile” din urmă cu ani și ani ale imobilității factorilor de răspundere, de la conducerile succesive ale lui Dinamo, atât FC, cât și SC, până la vârfurile Ministerului de Interne au fost dezvăluite într-un mega-interviu în exclusivitate pentru FANATIK al lui Cornel Dinu, omul care se confundă cu istoria ultimelor 5 decenii de viață ale lui Dinamo. Parcă intrată, cum se spune în popor, în „anul morții”…
Haosul de la Dinamo
– Haosul declanșat în ultimii zece ani provine și din faptul că, evident, competențele sunt îndoielnice, pe de altă parte, interesele sunt majore, atât financiar cât și de imagine… Și, da, totul pare ca un blestem dacă ne gândim la faptul că există o concordanță de destin între felul în care joacă și se prezintă echipa în ultimii ani, patetic, jalnic, total diferit față de tradiția cu care ne-a obișnuit, și problematica stadionului. Situația fotbalistică, atât de discutată de toată lumea – nu vreau să o comentez aici prea mult, fiind arhicunoscută – reclamă oameni care simt, știu care este istoria și trepidează pentru Dinamo, ei nu se mai regăsesc decât foarte puțini în organigrama actuală. Iar cel mai bun exemplu este faptul că același haos, asemănător cu tot ce se întâmplă, practic, în societatea noastră de acum, este prezent nu doar la nivel de imagine, ci și în tot ceea ce înseamnă investițiile și construcțiile de după 1989, situație dezastruoasă pe care vreau să v-o prezint detaliat. Sigur, cu titlu de inventar și pornind de la rapoarte oficiale, date oficiale, mărturii oficiale, care dovedesc în plus că nu este vorba numai de interese particulare ale așa-zișilor dinamoviști de mucava, care au îmbinat pasiunea cu profitul personal, dar și de o inadvertență totală între ceea ce înseamnă felul în care toate aceste investiții, reparații și eventuale construcții au fost comandate, primite și încă, deocamdată, neluate în calcul și nefinalizate de către Ministerul de Interne, ceea ce duce la concluzia logică, naturală, că nu din cauza unei societăți ca a lui Nicolae Badea nu se poate face stadionul, ci principalul vinovat este, indiscutabil, Ministerul de Interne!
Mai multe pe fanatik.ro.