MENIU

Ion Ţiriac primeşte o veste senzaţională. La aşa ceva nu se mai aştepta

Ion Tiriac

Ion Ţiriac a aflat azi că marele Roger Federer se va întoarce la turneul de la Madrid.

Roger Federer, locul 7 WTA, şi-a confirmat miercuri participarea la turneul de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac, la care îşi va face revenirea pe zgură, după doi ani în care nu a mai evoluat pe o astfel de suprafaţă.

În vârstă de 37 ani, elveţianul a câştigat de trei ori în cariera sa turneul de la Madrid, în 2006, 2009 şi 2012, fiind al doilea jucător cu cele mai multe succese la Caja Magica, după spaniolul Rafael Nadal, conform Agerpres.

Sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, şi spaniolul Rafael Nadal, cel mai bun jucător pe zgură, urmează să participe, de asemenea, la turneul de la Madrid, care va avea loc între 3 şi 12 mai.

Mai multe articole despre:
Ion Tiriac veste senzaţionala