MENIU

Ion Ţiriac, pus la colţ după ce s-a luat de Serena Williams

Ion Tiriac

Ion Ţiriac a ironizat-o pe Serena Williams, în urmă cu o lună, când omul de afaceri a afirmat că şi-ar dori să vadă altceva în circuitul WTA.

"Cu tot respectul, dar Serena Williams are 36 de ani şi 90 de kilograme! Aş vrea să văd altceva, aş vrea să mai văd o jucătoare precum Steffi Graf”, a fost declaraţia lui Ion Ţiriac, care a stîrnit controverse.

Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, a venit cu un răspuns tăios pentru Ion Ţiriac.

"Serena este doar puțin în vârstă pentru un sportiv de top, dar asta nu contează deoarece, la fel ca Roger Federer, încă mai poate juca un tenis grozav. Ion Țiriac ar trebui să respecte asta! Când ești o mama tânăra e normal să ai kilograme în plus. Serena a crescut însă foarte mult de când a revenit, iar acum este mult mai pregătită. La Indian Wells și Miami a mers doar pentru că dorea să joace din nou, însă era prea devereme pentru o revenire în adevăratul sens al cuvântului. Acum este însă pregătită", a spus Mouratoglou pentru Tennis Magazin", preluat de Digisport.

Mai multe articole despre:
Ion Tiriac pus la colţ