MENIU

Iată care este primul meci ce se va disputa pe Arena Naţională, la redeschiderea stadionului!

Arena Naţională

Dacă ISU va eliberta avizul de securitate la incendiu, atunci Arena Naţională va fi redată publicului chiar din acest week-end.

Dinamo şi Pandurii se vor întâlni duminică, în etapa a treia a play-off-ului Ligii 1. Gorjenii ocupă locul 2, cu 28 de puncte, în timp ce roş-albii sunt pe 4, la două lungimi în spatele formaţiei antrenate de Edi Iordănescu. Partida s-ar putea desfăşura pe Arena Naţională, dacă se întrunesc toate condiţiile amintite.

"Chiar ieri ne-au contactat cei de la Dinamo pentru a ne întreba dacă suntem de acord să jucăm pe Arena Naţională. Am fost de acord, sunt cele mai înalte standarde, condiţii, şi e vorba de starea gazonului. Pot veni şi mai mulţi suporteri, sunt toate câştigurile posibile, dacă ei reuşesc să mute meciul pe Arena Naţională. Odată ce ne-au contactat, înseamnă că sunt în faza finală de rezolvarea problemei. Sunt convins că au mai multe informaţii decât noi şi dacă ne-au cerut acordul înseamnă că sunt şanse foarte mari să jucăm pe Arena Naţională.

Există şi dezavantajul că pe Arenă vor veni mai mulţi fani dinamovişti. Era un termen pentru a ne da acordul, de 10 zile. Probabil există un termen, cu o zi, două, înainte de joc, să fie anunţat unde se dispută meciul", a declarat Narcis Răducan la televiziunea Digisport.

Mai multe articole despre:
arena nationala