Fostul patron al lui Dinamo, arestat într-un dosar al Parchetului European. Este acuzat că a emis scrisori false de garanție
Tribunalul București a admis, miercuri seara, cererea de arestare preventivă a fostului acționar al echipei Dinamo, Dorin Șerdean. Acesta este acuzat că a emis scrisori false de garanție.
Omul de afaceri a vândut în luna februarie pachetul majoritar de acțiuni al lui Dinamo, pentru 500.000 de euro.
În luna mai, atât în România cât și în Franța au fost efectuate patruzeci de percheziții domiciliare în cadrul acestei anchete, fostul patron Dinamo, Dorin Șerdean, fiind acuzat că a emis scrisori false de garanție.
Este vorba despre o presupusă schemă infracțională de furnizare de scrisori de garanție false către beneficiarii de proiecte finanțate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva unor eventuale daune.
Primul anunț al procurorilor despre dosar a fost făcut în luna mai, când au fost făcute mai multe percheziții.
Anunțul EPPO:
„Patruzeci de percheziții domiciliare sunt efectuate astăzi, 16 mai 2023, în mai multe localități din România și Franța, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare condusă de Parchetul European (EPPO) din București cu privire la suspiciunea de fraudă care implică fonduri UE și naționale, în valoare de peste 30 de milioane de euro.
Miza este suspiciunea unei scheme infracționale de a furniza scrisori de garanție false beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potențialelor daune.
În România, perchezițiile se fac în București, Alba, Arad, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș și Olt. Se fac perchezitii și în Roquebrune-Cap-Martin, în sudul Frantei.
Potrivit anchetei, în perioada 2020 – 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanțare UE, au fost emise mai multe scrisori de garanție de către bănci fictive sau entități financiare dubioase care nu dispuneau de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.
În special, o bancă fictivă care se pare că operează în Insulele Comore a emis scrisori de garanție prin care a asigurat autorităților publice din România plata unor sume în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro. În mod similar, instituții financiare care se pare că operează în Cehia, Letonia și Spania au emis scrisori de garanție pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru, și fără a avea fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.
Pentru proiectele care beneficiază de finanțare UE, câștigătorul contractului finanțat de UE trebuie să depună o scrisoare de garanție de bună execuție, emisă de o instituție financiară care se obligă să plătească anumite sume de bani (valoarea garanției), în cazul în care serviciile nu sunt executate corect. În plus, în cazul în care beneficiarul fondurilor primește un avans, acesta trebuie să depună și o scrisoare de garanție către autoritatea contractantă, asigurând recuperarea avansului.
Se presupune că făptuitorii bănuiți au emis scrisori de garanție în numele unor entități financiare fictive sau cu resurse financiare fictive. În schimbul eliberării scrisorilor de garanție, suspecții se înțelege că ar fi încasat sume importante de bani, pe care le-au folosit în propriul interes.