Fost director executiv al clubului Leeds United: Am fost torturat în închisoarea din Dubai
Fostul director executiv al clubului Leeds United, David Haigh, a dezvăluit că a fost torturat în mod repetat în cele 23 de luni de detenţie într-o închisoare din Dubai.
Fostul director al clubului Leeds United, David Haigh, a declarat că a trăit un adevărat coşmar în cei aproape doi ani petrecuţi într-o închisoare din Dubai. David Haigh, care în 2014 a fost acuzat de fraudă de un fost angajat, descrie ororile la care a fost suspus pe perioada detenţiei.
Haigh a declarat cotidianului Yorkshire Evening Post că a fost abuzat fizic în repetate rânduri şi că a asistat la momentele în care colegii de celulă au fost torturaţi. Eliberat pe 16 Noiembrie 2015, Haigh descrie drept oribila perioada de detenţie, conform Mediafax.
"Cei de acolo au încercat să ma abuzeze sexual, acum am probleme cu ochii, am fost ţinut constant în întuneric." a spus David Haigh. Fostul director al clubului Leeds acuză Ambasada Marii Britanii că nu l-a susţinut îndeajuns şi anunţă că îi va acţiona în judecată pe cei vinovaţi.
David Haigh a ocupat funcţii de conducere la Leeds United în perioada 2012-2014.