MENIU

Felix Grigore, CSU Craiova: Operația lui Bancu a fost reușită, suntem alături de el

Managerul general al Universității Craiova, Felix Grigore, a spus că operația suferită de Nicușor Brancu la Spitalul Floreasca a fost reușită.

„Universitatea Craiova este alături de Nicuşor Bancu în teribila încercare prin care trece. Conducerea clubului, staff-ul tehnic şi administrativ, colegii de echipă îi doresc lui Nicuşor să aibă forţă şi tărie de caracter, să treacă cu bine peste această încercare. El a fost fi operat la spitalul Floreasca din Bucureşti, după accidentarea gravă suferită aseară, în meciul cu FC Viitorul. Suntem toţi alături de el și îi dorim însănătoşire grabnică şi să revină cât mai curând în tricoul alb-albastru“.

„După victoria  de aseară ne dorim vrem să readucem în actualitate refrenul „Toată lumea ştie, Cupa e-n Bănie“. Următoarele victorii vor fi pentru Bancu! Și vrem să începem cu cea de sâmbătă, cu Botoșaniul, în ultimul meci pe stadionul “Ion Oblemenco“.

Stadionul “Ion Oblemenco” din Craiova va gazdui sambata, 1 noiembrie, ultimul meci inainte de a fi demolat. Construit si dat in folosinta in 1967, stadionul, numit initial “Central”, a preluat din 1996 numele unuia dintre cei mari fotbalisti din istoria Universitatii Craiova, Ion Oblemenco. Legendarul complex din Banie isi va deschide pentru ultima oara portile pentru suporteri, cu ocazia partidei dintre Universitatea Craiova si FC Botoșani, care va incheia sirul celor 47 de ani de meciuri jucate pe această arena. In locul sau va fi construit un alt stadion, ultramodern si va fi gata peste aproximativ doi ani, după cum au anunțat autoritatile din Craiova. Stadionul va avea o cpacitate de 30. 854 de locuri, 624 de locuri pentru presă şi 222 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi. Suprafaţa terenului va fi de 76.971 mp, suprafaţa construită la sol 21.720, 7 mp, suprafaţa desfăşurată este de 41.000 mp, suprafaţa desfăşurată a gradenelor de 21.400 mp, regimul de înălţime de p+4, înălţimea maximă fiind de 60 de metri. Terenul de joc este prevăzut cu gazon natural cu sistem de încălzire a gazonului pe timp de iarnă, sistem de drenaj subteran, sistem automat de irigare, sistem de fotosinteză artificială, mobilier sportiv demontabil specific pentru meciuri de fotbal şi rugby, 4 tuneluri de acces pe teren de 6 metri lăţime, câte unu pe fiecare corp al stadionului. De asemenea, stadionul va fi dotat cu sistem de nocturnă perimetral. Gradenele sunt făcute din beton armat şi sunt concepute în aşa fel încât din orice loc din stadion să existe vizibilitate perfectă a terenului de joc. Tribunele vor fi foarte aprope de suprafaţa de joc. Acoperişul asigură protejarea spectatorilor din tribune de ploaie, soare şi ninsoare. “Va fi cel mai frumos stadion din Europa. Este inspirat din sculpura Domnișoara Pogany“, a spus Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Mai multe articole despre:
CSU Craiova nicușor bancu