MENIU

EXCLUSIV | Miracolul unei nopți de primăvară! 34 de ani de la cea mai mare performanță din fotbalul românesc

Astăzi se împlinesc 34 de ani de când Steaua reușea să câștige Cupa Campionilor Europeni, performanță ce, probabil, cu greu va mai putea fi repetată de o echipă de fotbal din România.

Trei dintre eroii acelei campanii europene de vis au stat de vorbă cu noi și au rememorat acele momente.

„Eram foarte bine pregătiți din punct de vedere fizic și psihic. Nu am simțit presiunea momentului, a faptului că jucam o finală de Cupa Campionilor Europeni sau că jucam în țara finalistei. Nu era o presiune foarte mare pentru noi. Noi nu aveam nimic de pierdut, deși dacă stai să te gândești, să pierzi un trofeu este un lucru destul de mare pe care ai putea să-l pierzi, dar în acele momente nu ne gândeam. Ne gândeam la faptul că am ajuns acolo și că am reprezentat foarte bine fotbalul românesc până la finală și chiar nu am simțit la niciun jucător un trac, o emoție sau o presiune specială”, a spus Marius Lăcătuș pentru Realitatea Sportivă.

Vezi pe realitateasportiva.net ce au declarat Tudorel Stoica și Ștefan Iovan.