Europa League. Astra evită o înfrângere în ultimul moment şi speră la o calificare
Astra Giurgiu și formația belgiană KRC Genk au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), joi seara, pe stadionul ''Marin Anastasovici'' din Giurgiu, în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale Europa League la fotbal.
Campioana României a smuls egalul în ultimul minut, dar păstrează șansele sale la calificarea în optimi, având în vedere meciurile bune făcute în deplasare în această campanie europeană, potrivit Agerpres.ro.
Genk a condus de două ori, prin golurile marcate de Timoty Castagne (25) și Leandro Trossard (83), dar Astra a reușit să revină de fiecare dată, prin golurile înscrise de Constantin Budescu (43) și Takayuki Seto (90).
Șumudică a început cu un sistem 3-4-3, care nu a dat rezultate prea bune, oaspeții având o posesie covârșitoare în prima repriză.