EURO 2016. Vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice, interzise în "zonele sensibile"
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a anunţat, duminică, că în "zonele sensibile" vor fi interzise vânzarea şi consumul de băuturi alcoolice în anumite zile, ca urmare a violenţelor de la Marsilia.
"Am cerut să se ia toate măsurile pentru a se interzice vânzarea, consumul şi transportul băuturilor alcoolice, cu o zi înainte şi în ziua disputării meciurilor, în zonele sensibile", a spus Cazeneuve.
Ministrul a precizat că suporterii străini care vor tulbura ordinea publică ar putea fi expulzaţi şi că oricărui fan arestat în urma unui incident i s-ar putea interzice accesul pe stadioane, în fan zone-uri şi în anumite cartiere ale oraşelor-gazdă. "Ceea ce s-a întâmplat la Marsilia este inacceptabil", a adăugat Cazeneuve.
35 de persoane au fost rănite în violenţele de sâmbătă din Marsilia, patru persoane fiind în stare gravă.
Numeroşi suporteri englezi, ruşi şi francezi s-au bătut sâmbătă în zona Portului Vechi din Marsilia, cu câteva ore înainte de meciul dintre Rusia şi Anglia, scor 1-1. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe fani. Şase persoane au fost arestate.
Incidente au avut loc şi în afara stadionului Velodrome, unde forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi un tun de apă pentru a-i despărţi pe suporterii ruşi şi englezi care se băteau între ei.
Tensiunile au continuat în arenă, unde la început fanii ruşi au fluierat imnul Angliei, iar la final au sărit să îi atace pe suporterii englezi.