Elisabeta Lipă are veşti tot mai proaste despre sportul românesc: Avem nevoie de reformă
Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat joi, la "Dezbaterea Strategiei de Dezvoltare a Sportului în România 2016-2032", că sportul românesc este într-un mare declin și are nevoie de reformă pentru a avea din nou rezultate.
"Sportul românesc este într-un mare declin. Nu avem decât două variante: ne ducem cu declinul mai departe, ori încercăm să inversăm curba cu pași mici printr-o strategie, iar la următoarele Jocuri Olimpice să fim într-o altă poziție decât cea pe care am terminat la Rio. Pentru că potențial avem, restul depinde de noi toți. Nu mi-am propus să fiu salvatorul sportului românesc, trebuie să muncim împreună. Lumea sportului românesc este dezbinată și nu în două părți, ci în mai multe. Trebuie să ne dăm mâna pentru că avem copii talentați. Normal că am sprijinul Guvernului și al premierului, dar până acolo trebuie să fim foarte expliciți. E clar că sportul românesc are nevoie de o reformă, de o strategie și e clar că trebuie să prioritizăm niște lucruri pentru a crea niște rezultate. Împreună trebuie să hotărâm ce e mai bine pentru sportul românesc la ora actuală. Această prioritizare nu o poate hotărî doar ministrul, pentru asta avem azi dezbatere cu oameni care lucrează de o viață în sport", a spus Lipă.
Aceasta a menționat că strategia de dezvoltare a sportului a fost începută de fostul ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, și a fost îmbunătățită. "Acum avem o strategie la care au muncit mai mulți specialiști. Am preluat strategia la care a lucrat doamna Gabriela Szabo și am încercat să o îmbunătățim, să o aducem la zi. Mă bucură faptul că această strategie a fost prezentată de un român care e stabilit de peste 20 de ani în Anglia. Este vorba despre profesorul Adrian Stan, cel care a pus bazele unui sistem în gimnastica engleză care, iată, a adus medalii la aceste Jocuri Olimpice. Expunerea dumnealui a fost făcută pe strategia noastră, publicată pe site-ul MTS. În ultima perioadă folosim mai multe modele, Ungaria, Spania sau Franța... Dar eu vreau nu doar să dăm exemple, ci acolo unde putem să și aplicăm din aceste modele și să hotărâm ce e bine pentru sportul românesc", a adăugat Elisabeta Lipă, conform Agerpres.
Ministrul a explicat că o comisie interministerială, din care vor face parte și reprezentanți ai federațiilor, cluburilor și COSR, va stabili o serie de priorități pentru sportul românesc. "Așa cum este Codul Administrativ, vom face un Cod al Sportului, iar în acest cod se vor regăsi Legea Sportului, Strategia Sportului și așa mai departe. Se va constitui o comisie a sportului care va veni cu o serie de priorități foarte clare, 2, 99, 49, nu știu câte, și cu astea vom merge mai departe. Acesta este modelul englezesc. Așadar comisia se reunește, stabilește prioritățile, după care niște oameni așează lucrurile astea în pagină și se va face o lege sau o Ordonanță de Urgență. Dar problema e ca noi nu știm acum ce să spunem acolo. E dureros e că noi nu știm ce vrem", a precizat Lipă.
Elisabeta Lipă a fost prezentă joi, la sediul COSR, la "Dezbaterea Strategiei de Dezvoltare a Sportului în România 2016-2032" la care au participat vicepremierul Vasile Dîncu, președinți de federații, reprezentanți ai cluburilor și foști mari sportivi.