ELIMINĂRI surpriză la WIMBLEDON. Simona HALEP are șanse mari să urce în clasament!
Eliminarea jucătoarelor Agnieszka Radwanska, locul 4 WTA, şi Maria Şarapova, 5 WTA, în optimile turneului de la Wimbledon, a făcut ca Simona Halep să nu-şi piardă poziţia a treia mondială după aceste turneu, însă românca mai poate urca un loc, până pe 2, dacă se califică în finală.
Radwanska şi Şarapova ar fi putut să o depăşească pe Halep, prima dacă ar fi ajuns în finală şi a doua dacă ar fi câştigat trofeul, iar sportiva română nu ar fi trecut de sferturile de finală.
Însă Halep, calificată în sferturi, mai poate urca un loc în clasament, dacă va ajunge în finala turneului de la Wimbledon. În acest caz, ea va acumula mai multe puncte decât chinezoiaca Na Li, eliminată în turul trei pe iarba londoneză.
Americanca Serena Willimas, de asemenea eliminată în turul 3, îşi va păstra poziţia de lider al clasamentului WTA, indiferent de rezultatele de la Wimbledon.
Halep a învins-o, marţi, cu scorul de 6-3, 6-0, pe sportiva Zarina Dias din Kazahstan, poziţia 72 în ierarhia mondială, calificându-se în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.
Rusoiaca Maria Şarapova, cap de serie numărul 5, a fost eliminată, tot marţi, în optimile de finală, fiind învinsă de germanca Angelique Kerber (locul 7 WTA şi cap de serie numărul 9), cu scorul de 7-6 (4), 4-6, 6-4.
Jucătoarea poloneză Agnieszka Radwanska, numărul 4 mondial şi finalistă în 2012, a fost eliminată, luni, în optimile de finală, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 22, scor 6-3, 6-0.