Doliu în sportul românesc - A murit un campion cu palmares impresionant - Avea doar 34 de ani
Doliu în culturismul românesc. Sergiu Sabou a murit la doar 34 de ani. Potrivit presei locale din Satu Mare, judeţ din care se trăgea Sergiu Sabou, fostul culturist de performanţă a decedat din pricina unor complicaţii medicale, relatează realitateasportiva.net.
În ultimii ani nu a mai practicat culturismul de performanţă, informează jurnaluldesatumare.ro. În toamnă fostul culturist de performanţă ar fi împlinit 35 de ani.
Sursa citată notează că priveghiul va avea loc joi, de la ora 19:00, la capela cimitirului ortodox din localitatea Drăgușeni. Înmormântarea tânărului va avea loc vineri, de la ora 13.00.
În anul 2010 Sergiu Sabou a participat la Campionatul Mondial de Culturism „Fitness NAC 2010“ din San Javier-Murcia (Spania). El s-a clasat atunci pe locul III la categoria Body-building junior open. În 2011 Sergiu a obţinut locul I la concursul de juniori Musclemania.
În anul 2020 Sergiu Sabou anunţa că reluase antrenamentele la sală după un an de pauză.
„E oficial! De săptămâna aceasta am început antrenamentele după un an de pauză!“, posta el în 2020.
„Nu contează unde eşti, dacă este târziu sau dacă nu eşti în cea mai dotată sală, atât timp cât îţi doreşti cu adevărat să te antrenezi“, scria el cu un an mai târziu.
Palmaresul lui Sergiu Sabou
Iată ce palmares a avut Sergiu Sabou în culturism:
– 2016, WBPF International Championship, Transylvania Coup, locul II;
– 2015, Tiger Classic Cluj, categoria Men’s Bodybuilding +85 Kg, locul I;
– 2015, Tiger Classic București, categoria Men’s Bodybuilding +85 Kg, locul VI;
– 2015, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul IV;
– 2014, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul II;
– 2014, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul II;
– 2013, Fitparádé, categoria Men Bodybuilding 90 Kg;
– 2013, Tiger Classic, men’s bodybuilding +85 kg, locul II;
2012, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul III.