MENIU

DOLIU în lumea sportului! Un jucător legendar a murit la doar 32 de ani

Un celebru baschetbalist a murit la doar 32 de ani

Doliu imens în lumea sportului! Un celebru baschetbalist a murit la doar 32 de ani, după ce a suferit un accident vascular cerebral chiar în timpul unui antrenament.

Baschetbalistul Stevan Jelovac a murit, duminică, la vârsta de 32 de ani, informează presa locală.

Legitimat în Grecia, la AEK Atena, jucătorul sârb a suferit un accident vascular cerebral la data de 14 noiembrie, chiar în timpul unui antrenament.

Stevan Jelovac a fost transportat la spital, unde a fost ventilat mecanic. Joia trecută, familia sa a decis să-l transfere pe uriașul de 2,08 metri în Serbia.

Din păcate, baschetbalistul a decedat după 22 de zile de spitalizare.

Stevan Jelovac a devenit jucător profesionist din 2009, iar de-a lungul carierei a mai evoluat, printre altele, la Zaragoza (2014-2017), Bamberg (2018) şi Gaziantep (2019-2020).