MENIU

Dan Alexa, prezentat oficial ca antrenor la Concordia Chiajna: "Sunt foarte încrezător"

Dan Alexa a fost prezentat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, ca antrenor al echipei de fotbal Concordia Chiajna.

 ''Despre acest nou început pentru mine și pentru Concordia sunt foarte încrezător. Am venit la o echipă care în momentul de față se bate pentru salvarea de la retrogradare. Sunt anumite probleme din punct de vedere sportiv, pentru că atunci când ești în subsolul clasamentului, este clar că lucrurile nu au mers așa cum se aștepta lumea. Dar, este o echipă unde avem stabilitate, o echipă unde se pot face lucruri frumoase'', a spus tehnicianul, la debutul întâlnirii cu jurnaliștii, conform Agerpres.

După 21 de etape din Liga I, Concordia Chiajna este pe locul 12 (din 14 echipe) cu numai 17 puncte.

''Am mare încredere că vom reuși salvarea de la retrogradare, este primul obiectiv pe termen scurt. Sunt sigur că ne vom îndeplini obiectivul'', a subliniat Alexa, precizând că la Concordia este vorba de un proiect pe doi ani și jumătate, în care se dorește formarea unei echipe de viitor.

''Este important ca Concordia să se și autofinanțeze din sursele locale. Concordia are o echipă a doua cu jucători talentați, eu cred că sunt 2-3 jucători acolo care pot să joace liniștit în Liga I. Am venit să reușesc, am așteptări mari de la jucătorii mei, cred că ei pot mai mult. Sunt sigur că pot să îi motivez, să scot maxim din fiecare'', a mai spus Alexa, care a pregătit-o ultima oară pe ASA Târgu Mureș.

Solicitat să vorbească despre lotul său, Alexa a arătat: ''Sigur, ne mai trebuie întăriri, dar nu foarte multe. Încercăm să aducem jucători pe care îi cunoaștem, jucători care să aducă un plus pentru noi. Mai avem încă 5 etape din sistemul regulat, apoi începe play-out-ul. O să fie meciuri decisive. Suntem în discuții cu 3-4 jucători, nu mai mult, timpul este scurt, într-o lună începe campionatul''.

Întrebat dacă Zicu și N'Doye sunt în atenția sa, Alexa a spus: ''O să vedeți jucătorii pe care îi vrem, ei sunt fotbaliști pe care îi cunoașteți, cât despre Zicu și N'Doye momentan nu vreau să vorbesc''.

În condițiile în care Steaua se desparte de niște jucători, Alexa a fost întrebat dacă este interesat de ei.

''Sigur, doresc niște jucători de acolo, dar este destul de greu de luat, au salarii foarte mari pentru ce putem oferi noi. Aganovic este unul dintre ei. El este unul dintre jucătorii foarte buni ai campionatului românesc, a demonstrat asta la Brașov și la Viitorul, mai ales la Viitorul, din păcate pentru el, nu s-a acomodat la Steaua. Dar el are un salariu foarte mare, iar acum Concordia nu își permite să plătească salarii mari'', a spus Alexa.

Joi la ora 14,00 a avut loc și reunirea lotului Concordiei Chiajna.

Mai multe articole despre:
fotbal antrenor Dan Alexa Concordia Chiajna