Cum decurge recuperarea Larisei Iordache după ce a fost operată în urma unei accidentări
Larisa Iordache, medaliată cu bronz la individual compus la Mondialele de gimnastică artistică de anul trecut, de la Glasgow, a fost operată, vineri, la Viena, după ce și-a fracturat un deget de la mâna stângă la un antrenament desfășurat săptămâna aceasta.
''În ultimele zile am avut parte de unele dintre cele mai grele clipe din cariera mea. Așa cum probabil ați aflat, marți după-amiaza, în timpul unui antrenament la bârnă, mi-am fracturat unul din degetele de la mâna stânga. Diagnosticul a fost clar: fractura de metacarp 4. Am fost absolut bulversată și șocată. Eram pregătită să încep concursurile de anul acesta, iar accidentarea s-a produs la un element simplu'', a scris Iordache pe contul său de Facebook, preluat de Agerpres.
''Joi seara am plecat către Viena pentru intervenția chirurgicală necesară. În această dimineață am fost operată. Intervenția s-a desfășurat cu succes și în curând voi începe perioada de recuperare. Medicii mi-au impus o pauză de aproximativ șase săptămâni, ceea ce face imposibilă participarea mea la concursul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio'', a precizat Larisa.
Totuși, cea mai valoroasă gimnastă română a momentului are încredere în colegele ei că vor reuși calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, chiar și condițiile absenței sale de la turneul preolimpic de luna viitoare (16-18 aprilie).
''Voi susține echipa și cred în continuare că vom reuși să ajungem la Olimpiada din vară! Nu în ultimul rând aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de încurajare pe care mi le-ați trimis zilele acestea! În astfel de momente sprijinul fanilor este esențial și sunt recunoscătoare fiecărui gând bun pe care l-am primit! Va mulțumesc mult!'', a scris Larisa Iordache în încheierea mesajului său din rețeaua de socializare.
Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, joi, pentru AGERPRES că accidentarea Larisei Iordache intervine în cel mai nepotrivit moment, chiar înaintea turneului de recalificare la JO 2016 din Brazilia, dar chiar și în cel mai nefavorabil scenariu, România va avea o gimnastă la turneul olimpic.
''Medaliații de la individual compus de la Mondiale nu au beneficiat de calificarea directă la JO, ci numai medaliații pe aparate. Cert este însă că recalificările de la Rio dau tuturor echipelor care nu se califică, dar care participă la bătălia pentru calificarea cu echipa, dreptul calificării unui sportiv, la alegerea federației naționale. Practic, Larisa nu va putea participa la această recalificare, dar asta nu înseamnă că nu poate să meargă la Olimpiadă. Și în cea mai proastă variantă, vom avea un sportiv în probele individuale'', a precizat președintele FRG.