MENIU

Cum a reacţionat Maria Şarapova când a auzit că nu au primit-o să joace la Roland Garros

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, în vârstă de 30 de ani, a reacţionat, printr-un mesaj postat pe Twitter, după decizia organizatorilor de la Roland Garros de a nu-i acorda o invitaţie fie pe tabloul principal, fie pe cel de calificări.

Şarapova, care s-a retras din meciul cu Lucic-Baroni, din turul doi de la Roma, pare, mai degrabă, înverşunată de decizia luată de organizatorii Openului Franţei. Miercuri, fostul lider mondial a transmis un mesaj puternic pe Twitter, anunţând că nimeni şi nimic nu o va putea împiedica să-şi îndeplinească visele, conform Mediafax.

"Dacă de asta e nevoie pentru a mă ridica din nou, atunci sunt pregătită în fiecare zi. Niciun cuvânt, joc sau acţiune nu mă vor opri vreodată să-mi îndeplinesc visele. Şi am multe", a fost mesajul psotat de Şarapova.

Marţi seară, Federaţia Franceză de Tenis a anunţat lista invitaţiilor pentru turneul de la Roland Garros, al doilea al anului, iar numele Maria Şarapovei nu s-a regăsit printre jucătoarele care au primit wild-card pe tabloul principal sau pe cel al calificărilor.

Mai multe articole despre:
Maria Şarapova