MENIU

Centură onorifică pentru Hakamada, pugilist care a stat 48 de ani în închisoare condamnat la moarte

Centură onorifică pentru Hakamada, pugilist care a stat 48 de ani în închisoare condamnat la moarte

WBC i-a acordat o centură mondială onorifică fostului pugilist japonez Iwao Hakamada, în vârstă de 78 de ani, eliberat din închisoare la 27 martie, după 48 de ani petrecuţi în detenţie pentru omucidere, perioadă în care a fost condamnat la moarte, informează AFP.

Preşedintele WBC, Mauricio Sulaiman, i-a înmânat centura surorii lui Hakamada, duminică, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Tokyo. Pe centură a fost gravat portretul fostului sportiv.

Hakamada a fost internat în spital după ce a fost eliberat din închisoare. Iwao Hakamada se afla pe locul 6 la categoria pană în Japonia, cea mai bună clasare din cariera sa, iar în momentul în care se pregătea de o revenire în boxul profesionist, în 1966, el a fost acuzat că a jefuit şi a înjunghiat mortal patru membri ai unei familii şi că a incendiat casa acestora. Iniţial, Hakamada a spus că a comis faptele de care era acuzat, însă ulterior a mărturisit că a făcut acea confesiune după peste 200 de ore de interogatorii în condiţii inumane.

El a fost condamnat la moarte în primă instanţă în 1968, pedeapsă confirmată opt ani mai târziu în apel şi de către Curtea Supremă în 1980. Hakamada s-a luptat mereu pentru a obţine o rejudecare. În cele din urmă, la 27 martie 2014, un tribunal districtual a decis, după ce a constatat că anchetatorii au falsificat dovezile, ca fostul pugilist să fie eliberat imediat şi ca acest caz să fie rejudecat.